Trec adesea ani buni până când cineva află că are diabet. Nu pentru că semnele ar lipsi, ci pentru că sunt banale și ușor de pus pe seama altor lucruri. Setea o pui pe seama verii, oboseala pe seama serviciului, kilogramele pierdute pe seama unei perioade mai încărcate la muncă.
Corpul vorbește, doar că vorbește încet. Și, ca în multe alte situații din viață, îl auzim abia când ridică tonul. Mi se pare că nimeni nu explică suficient de clar cum arată acel murmur de la început, așa că am încercat eu.
Dacă vrei varianta scurtă, primele semne ale diabetului zaharat țin de sete și de baie, adică de o sete care nu se potolește și de o urinare abundentă care te trezește și noaptea. Peste ele se așază o oboseală fără explicație și, destul de des, o slăbire care apare fără nicio dietă. Mai târziu intră în scenă vederea care se încețoșează și apoi se limpezește, rănile care se închid greu, infecțiile care se tot întorc și furnicăturile de la picioare. Confirmarea, oricum, vine dintr-o analiză de sânge, niciodată din simptome.
Nu e un text menit să sperie pe nimeni. Diabetul zaharat de tip 2, forma cea mai frecventă, este o boală cu care se trăiește foarte bine atunci când e prinsă la timp. Problema apare când e prinsă târziu, iar între debutul real și diagnostic pot trece, după unele estimări, cinci sau chiar șapte ani.
De ce diabetul are timp să se instaleze în liniște
Glicemia crescută nu doare. Atât, asta e explicația pentru aproape tot ce urmează. Nu apare o durere de stomac, o înțepătură în piept sau o febră care să te trimită direct la medic.
Organismul are o capacitate remarcabilă de a se adapta. Când zahărul din sânge urcă lent, pe parcursul lunilor, corpul își recalibrează pur și simplu senzația de normalitate. Cineva care trăiește de doi ani cu o glicemie de 160 mg/dl nu se simte bolnav, se simte doar un pic mai obosit decât înainte, iar diferența o pune pe seama vârstei.
Pancreasul, la rândul lui, luptă în tăcere. În tipul 2 el produce insulină, uneori chiar mai multă decât în mod normal, dar celulele nu mai răspund la ea cum ar trebui. Fenomenul se numește rezistență la insulină și poate exista ani buni înainte ca glicemia să depășească pragul de la care se pune un diagnostic.
Abia când capacitatea pancreasului de a compensa începe să scadă, valorile urcă suficient cât să apară primele simptome. Momentul în care simți ceva nu e, prin urmare, momentul în care a început boala. E momentul în care boala a avansat destul cât să se facă auzită.
Cum diferă tipul 1 de tipul 2 în felul în care se anunță
Cele două forme principale seamănă la analize și diferă enorm ca ritm. În tipul 1, sistemul imunitar distruge celulele care produc insulină, iar prăbușirea e rapidă. Simptomele se instalează în săptămâni, uneori în zile, și sunt greu de ignorat.
În tipul 2, totul se întinde pe ani. Un copil cu tip 1 slăbește vizibil în trei săptămâni și bea apă direct de la robinet noaptea. Un adult de 48 de ani cu tip 2 află la un control de rutină, cerut de fapt pentru cu totul altceva, că are glicemia 148, și rămâne perplex, pentru că nu îl deranja absolut nimic.
Mai e o formă care încurcă des lucrurile, un tip 1 cu debut lent la adult, cunoscut sub numele de LADA. Apare după 30 de ani, seamănă la început cu tipul 2, dar evoluează altfel și ajunge mai devreme la nevoia de insulină. Motiv suficient să nu tragi singur concluzii pe baza vârstei sau a greutății.
Setea care nu se potolește și drumurile prea dese la baie
Cel mai vechi semn descris în medicină, încă din antichitate, a rămas și azi cel mai util. Când glicemia depășește pragul pe care rinichiul îl poate reține, zahărul începe să treacă în urină. Iar zahărul trage apă după el, ca un burete.
Rezultatul e o urinare mult mai abundentă decât de obicei, atât ca frecvență, cât și ca volum. Corpul pierde lichide, deshidratarea se instalează pe furiș, iar creierul răspunde cu sete. Bei mai mult, urinezi mai mult, și uite așa se rotește cercul.
Ce face diferența nu e setea în sine, ci felul ei. Nu e setea de după o partidă de tenis, care trece la al doilea pahar de apă. E o sete care revine la douăzeci de minute, cu gura uscată, cu buzele care crapă, cu senzația că apa nu ajunge nicăieri.
Cum arată asta într-o zi obișnuită
Pe cineva îl trezește noaptea nevoia de a merge la toaletă, o dată, apoi de două ori, apoi de trei. Începe să pună o sticlă de apă lângă pat, fiindcă se trezește cu gura ca de hârtie. Explicația găsită pe loc e de obicei prostata, vârsta sau faptul că a mâncat cam sărat seara.
Un copil care mergea perfect la baie ani întregi începe brusc să facă pipi în pat. Părinții caută explicații emoționale, o schimbare la școală, nașterea unui frate. Uneori chiar despre asta e vorba, dar când apare împreună cu setea și cu slăbirea, merită verificat repede cu o analiză simplă.
Adulții subestimează sistematic semnul acesta, pentru că se autoreglează fără să bage de seamă. Ajungi să bei un litru și jumătate în plus pe zi și pur și simplu integrezi obiceiul în rutină, fără să te întrebi de când și de ce.
Oboseala care nu se explică prin program
Aici lucrurile devin mai subtile, fiindcă toată lumea e obosită. Diferența ține de raportul dintre efort și oboseală. Când glicemia e mare, glucoza rămâne blocată în sânge în loc să intre în celule, iar mușchii și creierul funcționează cu rezervorul plin și pompa defectă.
Senzația descrisă cel mai des nu e somnolența, ci un fel de lipsă de combustibil. Te trezești după opt ore de somn și te simți ca după patru. Urci două etaje și trebuie să te oprești, deși luna trecută urcai patru fără să gâfâi.
Un alt tipar frecvent e picoteala de după masă, mai ales după mesele bogate în pâine, paste sau dulciuri. Un vârf mare de glicemie urmat de o coborâre bruscă lasă în urmă o stare de amețeală și de moleșeală care nu prea e normală. Dacă ți se întâmplă de fiecare dată, nu e vina prânzului, ci a modului în care corpul îl procesează.
Kilogramele care pleacă fără să le fi dat drumul
Slăbirea neintenționată e semnul care alarmează cel mai puțin și ar trebui să alarmeze cel mai mult. Când insulina nu își face treaba, corpul nu poate folosi glucoza și începe să ardă grăsime și mușchi ca sursă de energie. Se adaugă și caloriile pierdute direct prin urină, sub formă de zahăr.
Așa se explică situația aparent paradoxală în care cineva mănâncă normal, uneori chiar mai mult decât înainte, și totuși slăbește. Cinci sau șase kilograme în două luni, fără dietă și fără sală, nu sunt un motiv de bucurie. Sunt un motiv de analize.
În tipul 1, la copii și tineri, scăderea e spectaculoasă și rapidă. În tipul 2 poate fi mai discretă și vine adesea după o perioadă lungă în care persoana se îngrășase constant, mai ales în zona abdominală. Grăsimea de pe abdomen, cea care face talia să crească chiar dacă restul corpului rămâne la fel, întreține ea însăși rezistența la insulină.
Foamea care revine la o oră după masă
Pare contradictoriu ca aceeași boală să dea și slăbire, și foame exagerată, însă logica e aceeași. Celulele nu primesc glucoza de care au nevoie și trimit semnale de alarmă către creier. Creierul răspunde cum știe el mai bine, cerând mâncare.
Foamea aceasta e descrisă de obicei ca nervoasă și insistentă, apărută la scurt timp după o masă completă. Se orientează adesea spre dulce, fiindcă zahărul dă cea mai rapidă senzație de ușurare, care însă ține foarte puțin. Se instalează un ciclu care agravează exact problema de la bază.
Nu orice poftă de dulce înseamnă diabet, evident. Dar dacă foamea vine la pachet cu setea, cu urinarea frecventă și cu oboseala, tabloul începe să se închege.
Ce spune pielea înainte să spună analizele
Pielea e un martor onest și, de multe ori, primul care vorbește. Excesul de zahăr afectează vasele mici, nervii periferici și felul în care se apără organismul de bacterii și ciuperci. Toate acestea lasă urme vizibile.
Cea mai comună e uscăciunea accentuată, mai ales pe gambe și pe brațe, însoțită de mâncărimi fără o cauză clară. Nu e o iritație localizată, ci o senzație difuză, care se agravează seara. Mulți o pun pe seama detergentului sau a apei prea calde de la duș.
Petele catifelate de pe gât și de la subsuori
Merită să știe toată lumea de această modificare a pielii, pentru că e aproape un indicator vizual al rezistenței la insulină. Se numește acanthosis nigricans și arată ca o zonă mai închisă la culoare, catifelată la atingere, uneori ușor îngroșată. Apare pe ceafă, pe părțile laterale ale gâtului, la subsuori, în pliurile cotului sau sub sâni.
Oamenii cred de obicei că e murdărie și freacă zona cu buretele, fără niciun rezultat. Nu se duce, pentru că nu are legătură cu igiena. E consecința nivelurilor mari de insulină, care stimulează creșterea celulelor din piele.
La copiii și adolescenții supraponderali semnul apare destul de frecvent și ar trebui să ducă direct la o analiză de sânge. La adulți, e un motiv bun de discuție cu medicul de familie, chiar dacă nimic altceva nu deranjează.
Zgârieturile care se vindecă greu
O tăietură banală la deget, care se închide în trei zile la o persoană sănătoasă, poate lua o săptămână și jumătate la cineva cu glicemie constant mare. Circulația în vasele mici e afectată, iar celulele responsabile de vindecare ajung mai greu la locul rănii. Peste asta, un mediu bogat în zahăr e fix ce le trebuie bacteriilor.
Semnalul devine serios când apare la picioare. O bătătură care se sparge, o unghie încarnată sau o mică leziune între degete se pot transforma în probleme reale dacă glicemia e mare de multă vreme și dacă sensibilitatea a scăzut. Orice rană la nivelul piciorului care nu se vindecă într-un timp rezonabil e motiv de consultație, nu de așteptare.
Vederea care se încețoșează și apoi se limpezește
Îl consider unul dintre cele mai neglijate semne, fiindcă nimeni nu asociază ochii cu pancreasul. Când glicemia oscilează mult, cristalinul, lentila naturală a ochiului, absoarbe apă și își schimbă temporar forma. Rezultatul e o vedere încețoșată care apare și dispare în funcție de valorile din sânge.
Tipic, persoana observă că scrisul de pe telefon e neclar câteva zile, apoi revine la normal. Merge la optică, i se prescriu ochelari, iar peste trei săptămâni dioptriile nu mai par potrivite. Optometriștii cu experiență întreabă în astfel de situații dacă pacientul și-a verificat recent glicemia, tocmai pentru că fluctuația e sugestivă.
Partea liniștitoare e că modificarea se dă înapoi, cristalinul revine la forma lui după ce glicemia se stabilizează. Partea mai puțin liniștitoare ține de retină, care suferă în timp schimbări ce nu se mai întorc. Retinopatia diabetică poate exista mult timp fără niciun simptom, ceea ce face controlul oftalmologic anual obligatoriu după diagnostic.
Furnicăturile și amorțeala de la picioare
Nervii periferici sunt sensibili la excesul de glucoză, iar cei mai lungi nervi din corp sunt cei care ajung la degetele de la picioare. De aceea neuropatia începe aproape întotdeauna de jos, simetric, la ambele picioare. Senzația e descrisă ca furnicături, înțepături fine, arsură sau, dimpotrivă, ca o amorțeală, ca și cum ai purta șosete groase.
Se accentuează noaptea, ceea ce strică somnul destul de serios. Unii pacienți spun că nu suportă atingerea cearșafului pe picioare, alții că nu mai simt bine podeaua când calcă desculți. Două descrieri diferite pentru aceeași problemă.
Ce mă îngrijorează la semnul acesta e că, de regulă, apare după ani de glicemie crescută. Când îl simți, boala nu mai e chiar la început. Nu înseamnă că e prea târziu, înseamnă doar că nu mai e cazul să amâni.
Infecțiile care se tot întorc
Un organism cu glicemie mare se apără mai slab. Bacteriile și ciupercile găsesc un mediu favorabil, iar celulele imunitare lucrează mai încet. Așa apare tiparul infecțiilor repetitive, tratate corect de fiecare dată și revenind totuși după câteva săptămâni.
Cel mai des e vorba de infecții urinare și de candidoze, la care se adaugă infecțiile fungice ale unghiilor de la picioare și micozele dintre degete. La bărbați poate apărea o inflamație recurentă la nivelul glandului, care de multe ori aduce pacientul întâi la urolog. La femei, candidoza vaginală care revine ciclic e uneori chiar primul motiv de investigație.
Reperul practic folosit în cabinete e simplu. Trei episoade de același tip de infecție într-un an, la un adult care nu avea problema asta înainte, justifică o glicemie și o hemoglobină glicozilată. Costul e mic, informația poate fi decisivă.
Semnele care apar mai des la femei
Corpul feminin oferă câteva indicii suplimentare, care merită tratate ca atare. Sindromul ovarelor polichistice, foarte răspândit și adesea diagnosticat târziu, are la bază chiar rezistența la insulină. Femeile cu acest diagnostic au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta diabet de tip 2 și ar trebui testate periodic, indiferent de vârstă.
Diabetul gestațional, apărut în timpul sarcinii, e un alt semnal de atenție pe termen lung. Chiar dacă valorile revin la normal după naștere, riscul de tip 2 în următorii zece ani rămâne considerabil crescut. Din păcate, multe femei nu mai fac niciun test după lăuzie, deși recomandarea e de reevaluare la câteva luni și apoi periodic.
Nașterea unui copil cu greutate mare, peste patru kilograme, intră tot în categoria indiciilor retroactive. Nu e o certitudine, e o probabilitate mai mare, iar în medicina preventivă probabilitățile contează enorm.
La copii și adolescenți lucrurile se mișcă repede
Aici nu e loc de temporizare. Diabetul de tip 1 la copil poate trece de la primele simptome la o situație gravă în câteva zile. Semnele clasice sunt setea excesivă, urinarea frecventă inclusiv noaptea, slăbirea rapidă și o oboseală neobișnuită pentru un copil.
Când corpul nu mai are deloc insulină, arde grăsimi într-un mod necontrolat și produce corpi cetonici, care acidifiază sângele. Starea se numește cetoacidoză diabetică și se manifestă prin greață, vărsături, dureri abdominale, respirație rapidă și adâncă, somnolență și un miros dulceag al respirației, comparat de obicei cu acetona sau cu merele stricate. E o urgență medicală reală, care cere spital, nu programare.
O parte importantă dintre copiii cu diabet de tip 1 sunt diagnosticați abia în stadiul acesta, pentru că semnele de dinainte au fost puse pe seama unei viroze sau a unui puseu de creștere. Un simplu test de glicemie, făcut la primele suspiciuni, ar schimba complet povestea.
Prediabetul, zona despre care nu se vorbește destul
Între normal și diabet se întinde un teritoriu larg, în care milioane de oameni trăiesc fără să știe. Prediabetul înseamnă valori mai mari decât ar trebui, dar sub pragul de diagnostic. Nu produce aproape niciun simptom, ceea ce îl face invizibil fără analize.
Contează enorm din două motive care se susțin reciproc. O parte semnificativă dintre persoanele cu prediabet ajung la diabet de tip 2 în câțiva ani dacă nu se schimbă nimic, iar aceasta rămâne, în același timp, singura etapă în care lucrurile pot fi întoarse complet din drum.
Studii ample, printre care Diabetes Prevention Program derulat în Statele Unite, au arătat că o scădere modestă în greutate combinată cu activitate fizică regulată reduce riscul de progresie cu mai bine de jumătate. Nu vorbim de transformări spectaculoase, ci de șapte procente din greutatea corporală și de aproximativ 150 de minute de mișcare pe săptămână. Rezultatele au fost, de altfel, mai bune decât cele obținute cu medicație în același studiu.
Ce analize confirmă diabetul zaharat
Nicio combinație de simptome nu pune diagnosticul. Doar sângele o face, iar testele sunt ieftine, rapide și disponibile aproape peste tot. Merită să știi ce înseamnă, ca să înțelegi ce ai în mână când primești buletinul de analize.
Glicemia bazală se recoltează dimineața, după cel puțin opt ore fără mâncare. Hemoglobina glicozilată, notată HbA1c, arată media glicemiei din ultimele două sau trei luni și are marele avantaj că nu cere post alimentar. Testul de toleranță la glucoză presupune o recoltare pe nemâncate, apoi consumul unei soluții cu 75 de grame de glucoză și o nouă recoltare după două ore.
Ce înseamnă valorile din buletinul de analize
La glicemia bazală, valorile sub 100 mg/dl sunt considerate normale. Intervalul dintre 100 și 125 mg/dl indică prediabet, iar 126 mg/dl sau peste, confirmat la o a doua determinare, susține diagnosticul de diabet zaharat.
La hemoglobina glicozilată, sub 5,7 la sută înseamnă normal, între 5,7 și 6,4 la sută înseamnă prediabet, iar 6,5 la sută sau mai mult susține diagnosticul. La testul de toleranță, valoarea de la două ore sub 140 mg/dl e normală, între 140 și 199 mg/dl arată o toleranță scăzută la glucoză, iar 200 mg/dl sau peste confirmă diabetul.
Există și situația în care o glicemie luată la întâmplare, indiferent de ultima masă, depășește 200 mg/dl la o persoană cu sete intensă, urinare frecventă și slăbire. Atunci diagnosticul se poate pune direct, fără să mai fie nevoie de repetare.
De ce glucometrul de acasă nu pune diagnostic
Glucometrele sunt instrumente foarte bune pentru monitorizare, dar au o marjă de eroare acceptată care le face nepotrivite pentru diagnostic. O valoare de 130 pe glucometru poate corespunde unei valori de 118 sau de 142 în laborator. Diferența contează atunci când pragurile sunt atât de precise.
Ceea ce nu înseamnă că aparatul e inutil, dimpotrivă. Dacă ai unul în casă și îți arată constant peste 120 pe nemâncate, ai un motiv excelent să mergi la laborator. Doar că nu te opri la ecranul lui.
Cine ar trebui să se testeze chiar dacă se simte bine
Recomandările internaționale sunt destul de generoase la capitolul acesta, iar motivul se vede din tot ce am scris până aici. Testarea periodică e indicată tuturor persoanelor de peste 45 de ani, chiar în absența oricărui simptom, cu repetare la fiecare trei ani dacă rezultatele ies normale.
Sub această vârstă, testarea se recomandă celor cu exces de greutate care au și un factor de risc în plus. Intră aici o rudă de gradul întâi cu diabet sau o tensiune arterială mare, la fel colesterolul HDL scăzut și trigliceridele crescute, sedentarismul, sindromul ovarelor polichistice, un istoric de diabet gestațional și prezența acelor pete catifelate despre care am vorbit mai sus.
Realitatea din cabinete arată însă altfel. Cei mai mulți oameni ajung la o analiză de glicemie întâmplător, cu ocazia unui set de analize cerut pentru o operație, pentru un aviz medical de la locul de muncă sau pentru cu totul altă suferință. Nu e cea mai bună metodă de screening, dar măcar funcționează uneori.
Ce faci concret după un rezultat care nu îți place
Prima reacție a majorității oamenilor e să caute pe internet și să intre în panică. A doua e să își spună că poate a fost o greșeală de laborator sau că au mâncat ceva greu seara. Ambele sunt de înțeles, niciuna nu ajută cine știe ce.
Pasul rezonabil e o discuție cu medicul de familie, care va cere de obicei repetarea glicemiei împreună cu o hemoglobină glicozilată și un profil lipidic. Dacă lucrurile se confirmă sau dacă valorile stau la limită, urmează evaluarea la specialist. Un consult diabet Cluj într-un serviciu de diabet, nutriție și boli metabolice înseamnă mai mult decât o rețetă, înseamnă o evaluare a riscului cardiovascular, a funcției renale și a felului în care mănânci.
Ce contează cel mai mult în punctul acesta e să nu treacă luni întregi între rezultat și acțiune. Scenariul se repetă supărător de des: cineva primește o glicemie de 132, își promite că se ocupă după sărbători, apoi după vacanță, apoi după proiectul de la muncă. Doi ani mai târziu valoarea e 190, iar discuția are cu totul alt ton.
Idei greșite care fac mult rău
Cea mai răspândită dintre ele spune că diabetul apare pentru că ai mâncat prea multe dulciuri. Zahărul în exces contribuie la creșterea în greutate, iar excesul de greutate crește riscul, însă lanțul cauzal e mult mai complicat și include genetica, sedentarismul, somnul, stresul cronic și distribuția grăsimii corporale. Sunt oameni slabi cu diabet de tip 2, la fel cum sunt oameni supraponderali cu glicemie impecabilă.
Aproape la fel de răspândită e convingerea că, dacă te simți bine, glicemia e în regulă. Am parcurs împreună de ce lucrurile nu stau chiar așa. Absența simptomelor spune doar că boala nu a ajuns încă în stadiul în care se face auzită.
Circulă și ideea că diabetul de tip 2 ar fi o formă ușoară, blândă, aproape neserioasă. E boala din spatele unei părți importante dintre infarcte, accidente vasculare, insuficiențe renale și amputații netraumatice din lume. Diferența față de tipul 1 nu ține de gravitate, ci de mecanism și de ritm.
Și mai e una care mă enervează sincer, aceea că, dacă începi tratamentul devreme, te obișnuiești cu el și nu îți mai face efect mai târziu. Nu așa funcționează, iar amânarea nu păstrează nimic în rezervă pentru viitor. Timpul petrecut cu glicemia mare lasă urme, iar urmele se adună.
Ce se schimbă dacă prinzi lucrurile devreme
Diferența dintre un diagnostic pus la timp și unul pus târziu se măsoară în ani de viață și în calitatea lor. Cineva prins în faza de prediabet are șansa reală să nu ajungă niciodată la diabet, doar cu ajustări de stil de viață. Cineva diagnosticat în primul an de boală poate ține valorile aproape normale cu tratament minim și fără complicații.
Persoana descoperită după opt ani, când ajunge la medic pentru o rană la picior care nu se vindecă sau pentru o scădere bruscă a vederii, pornește dintr-un punct mult mai dificil. Se poate face în continuare foarte mult, medicina de azi are opțiuni bune, doar că unele lucruri nu se mai întorc complet la starea de dinainte.
De aceea merită să iei în serios lucrurile mărunte, adică setea care nu trece, trezirile de noapte, oboseala fără explicație, petele catifelate de pe gât sau tăietura care nu se închide. Fiecare, luată separat, poate să nu însemne nimic. Împreună, sau chiar și una singură dacă ai factori de risc, sunt motiv suficient pentru o analiză care costă cât două cafele.
Corpul nu ține discursuri. Face doar mici observații și le repetă până când cineva le ascultă. Merită să fii tu acela.
Întrebări frecvente despre primele semne ale diabetului zaharat
Poate cineva să aibă diabet fără niciun simptom? Da, iar în diabetul de tip 2 asta e chiar situația cea mai frecventă. Foarte mulți pacienți sunt diagnosticați la analize de rutină, fără să fi observat vreodată ceva anormal la ei. Absența simptomelor nu exclude boala, motiv pentru care testarea periodică după 45 de ani se recomandă tuturor.
Care sunt primele trei semne ale diabetului la adult? Cel mai des apar setea persistentă, urinarea frecventă inclusiv noaptea și oboseala care nu se explică prin efort sau prin program. La ele se adaugă frecvent slăbirea neintenționată și vederea care se încețoșează temporar. Prezența a două dintre ele, mai ales împreună, justifică o analiză de glicemie.
Cât de repede apar semnele în diabetul de tip 1? De obicei în câteva săptămâni, uneori chiar în zile. La copii și adolescenți evoluția poate fi atât de rapidă încât primul contact cu spitalul se face direct în cetoacidoză. Setea intensă, urinarea frecventă și slăbirea rapidă la un copil justifică o glicemie făcută în aceeași zi.
Setea și urinarea frecventă înseamnă automat diabet? Nu. Aceleași simptome pot apărea în infecții urinare, în probleme de prostată, la un consum mare de cafea sau la anumite medicamente diuretice. Diferența o face contextul, mai ales asocierea cu oboseala, cu slăbirea sau cu vederea încețoșată, iar răspunsul final vine de la analiza de sânge.
Ce analize cer de la medicul de familie dacă am suspiciuni? Cel mai util set inițial e glicemia bazală împreună cu hemoglobina glicozilată. Prima arată situația din acel moment, a doua arată media ultimelor două sau trei luni. În funcție de rezultate, medicul poate adăuga un test de toleranță la glucoză și un profil lipidic.
Ce valori ale glicemiei indică diabet? O glicemie pe nemâncate de 126 mg/dl sau peste, confirmată la o a doua determinare, susține diagnosticul. La hemoglobina glicozilată pragul e de 6,5 la sută, iar la testul de toleranță la glucoză, 200 mg/dl la două ore. Valorile intermediare, între 100 și 125 mg/dl pe nemâncate, indică prediabet.
Prediabetul se poate întoarce înapoi la normal? În multe cazuri, da. Reducerea greutății cu aproximativ șapte procente și mișcarea regulată, în jur de 150 de minute pe săptămână, au redus semnificativ progresia către diabet în studiile mari de prevenție. Rezultatele depind de vechimea problemei și de particularitățile fiecăruia, dar șansa există și merită folosită.
Este obligatoriu să slăbesc ca să îmi scadă glicemia? Nu întotdeauna, deși la persoanele cu exces de greutate abdominală acesta rămâne cel mai puternic factor de schimbare. Contează mult și calitatea alimentației, distribuția meselor, somnul și activitatea fizică. Unii oameni cu greutate normală dezvoltă diabet din alte motive și au nevoie de o abordare diferită.
Cât de des trebuie repetate analizele dacă rezultatele au fost bune? Pentru o persoană de peste 45 de ani, fără factori de risc și cu valori normale, o dată la trei ani e recomandarea uzuală. Dacă există prediabet, obezitate, istoric familial sau diabet gestațional în antecedente, controlul se face anual sau chiar mai des, după indicația medicului.
